Ai fost strain si esti la fel, ca printul fermecat din povesti, acela care are castel. De vrajitoarea misterioasa ce nu vrea sa-i mai cada-n plasa.

Vrajit ai fost pe veci de mar. Mai stii cand ai muscat din el?

In acea noapte din padure cand ma vrajeai ca aduni mure. Ti-am dat un mar si l-ai muscat si pe loc ai lesinat. Stiai ca legatura tine, independent de tine.

Si-n dimineata urmatoare te gandeai la vanatoare. Dupa ce te-am scapat din pat, ai si zburat – si-ai impuscat doi iepurasi zglobii ca sa-ti fie jucarii. Te-ai distrat si-ai agonit precum cel mai mare voinic.

In mrejele ei ai stat ani intregi, si te-ai zbatut printre lei. Ai invatat sa musti, sa tipi si sa blestemi, sa devii fiara fara niciun indemn. Asa te-a iubit, intr-un mod blestemat, caci rezonai cu ea, malefica fata si printul vrajit si crispat.

Ti-a scos si inima din piept, in cinstea noptilor absurde fara vreun pic de respect.

E drept, tot ce se intampla. Karma-i aici, isi face treaba si marul nu mai cuvanta.

Ti-a dat drumul in Univers dar se pare ca mergi tot in sens invers…

Si te mai cheama la cate-o cafea, sa-ti dea din nou ceva: de data aceasta o banana vrajita de ea.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s